Un accident rutier grav s-a produs, joi, pe DN 13 E 60, între localitățile Saschiz și Vânători, în județul Mureș.
Potrivit polițiștilor, o femeie de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Cluj, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de carosabil umed, a intrat pe sensul opus de mers și a lovit un TIR înmatriculat în Mureș.
„În urma accidentului au rezultat 2 victime, ambele din autoturism, respectiv conducătoarea auto și un pasager minor. Din păcate ambele victime au decedat. Cele două victime, conducătoarea auto de 33 de ani și minorul de 5 ani, erau din localitatea Baia Mare, județul Maramureș”, a declarat Emanuela Rugină, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.
În zona accidentului traficul se desfășoară alternativ pe un sens, în timp ce polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs.